lunedì 1 novembre 2010

BUBULINA ARE LEUCEMIE SI ARE MARE NEVOIE DE NOI


 Denisa zis Bubulina are doi ani şi sase luni. A primit diagnosticul de leucemie  acută limfoblastică pe 13 martie 2009, când avea doar 10 luni şi jumătate. Medicii de la „Marie Curie” ne-au spus că nu au mai avut pacient cu leucemie mai tânăr de 1 an.

Mami spune - „Până la descoperirea bolii, Denisa a fost un copil vesel şi jucăuş. Nimic nu ne-a pregătit pentru această boală.“



Asa a inceput...
„La un moment dat, a început să dea semne de oboseală, mergea mai mult de-a buşilea, iar din când în când făcea pauze şi îşi punea capul pe mânuţe. Am crezut că îi ies dinţişorii, apoi pe piele i-au apărut pete mărunte şi roşii.
Într-o dimineaţă am văzut-o foarte palidă şi atunci am mers de urgenţă la spitalul din Constanţa. Analizele au arătat că avea hemoglobina foarte mică, iar după trei zile de internare, am fost trimişi la Bucureşti, cu suspiciune de leucemie.
S-a confirmat diagnosticul: leucemie acută limfoblastică cu risc intermediar. Se zice că, dacă boala nu recidivează timp de cinci ani, poţi răsufla uşurat. Noi am avut mai puţin de aşteptat.


Organismul Denisei a răspuns bine la tratament încă de la început şi chiar ne bucuram de evoluţia ei. Timp de nouă luni, am stat mai mult internate. Din martie până în decembrie, a luat citostatice şi a făcut analize săptămânal, la Constanţa, şi lunar, la Bucureşti.
Nu a fost uşor, mai ales pentru un copil atât de mic, să treacă prin atâtea înţepături, montare de cateter şi de branulă, puncţii lombare şi infecţii.
Din decembrie până în iunie a fost linişte,
apoi a făcut febră şi a reînceput calvarul. De la „Marie Curie” ne-au spus că leucemia a recidivat. Am fost transferate la Fundeni, cu boala agravată deja foarte mult.


Mami spune - Dintr-un copil vesel, Denisa a devenit încruntată. Parcă s-ar uita cu reproş la toată lumea, chiar şi la mine. Pentru că toţi îi provocăm durere, fără să vrem. E trist, mai ales că acum vorbeşte şi spune des "Mama, mă doare". Ne jucăm în salon cu păpuşile, dar cum intră cineva pe uşă, începe să plângă.
Am schimbat citostaticele şi urmăream rezultatele analizelor sanguine. Celulele din sânge erau prea puţine, aşa că faceam transfuzii cu sânge grupa A2 Rh(+) şi perfuzii cu trombocite.  Trebuia sa  aducem analizele la normal ca să putem suporta transplantul de maduva care urma sa il facem
Am schimbat citostaticele şi urmăream rezultatele analizelor sanguine. Celulele din sânge erau prea puţine, aşa că faceam transfuzii cu sânge grupa A2 Rh(+) şi perfuzii cu trombocite.  Trebuia sa  aducem analizele la normal ca să putem suporta transplantul de maduva care urma sa il facem
Mami spunea pe atunci
 - Mă rog din tot sufletul să răspundă la tratament, să meargă totul bine, ca să putem face acest transplant şi să ne întoarcem acasă.
Bubulina spune
Mami si tati spun ca transplantul costa mult, eu nu stiu ce inseamna mult si nu stiu unde se gasesc bani. Stiu ca daca sunt multi oameni care ma iubesc, poate ca intr-o zi ma intorc acasa la mamaita. Si mai stiu ca Doamne Doamne ma iubeste!
Oamenii care ma iubesc si isi permit imi pot face donatii. Pe oamenii care ma iubesc si nu imi pot dona banuti ii rog frumos sa se roage si ei la Doamne Doamne pentru mine, sa imparta afise sau sa posteze bannere pe blogurile lor. Pentru a afla noutati despre mine,intrati aici http://marinadenisa.wordpress.com/noutati/
 si citititi sectiunea Jurnalul Bubulinei.
Bubulina spune -
19 oct 2010 Azi a fost o zi urata. Foarte urata. Mamica mea a plans mult…foarte foarte mult. Am facut test de maduva si doamna doctor i-a spus mamicii ca situatia mea s-a agravat si ca nu mai poate sa imi faca tratament. Va rog mult sa aveti grija de mamica mea! Ea vrea sa gasim un spital cu un domn doctor care sa ma vrea. Ma vrea cineva? Eu sunt mica si cuminte.
Dupa un timp,din pacate cei de la Fundeni i-au spus sa se intoarca acasa ca nu mai e nimic de facut.Mami ei era disperata,nu putea sa creada ceea ce aude.,era tragic si foarte dureros.Cu ultimile puteri si pe propria raspundere au plecat spre Italia,unde au fost internate intr-un spital numit "Policlinico S.Matteo"
Bubulina spune
26 oct 2010 - M-am trezit la 4 dimineata. Aveam febra si mami s-a speriat putin, dar dupa un Nurofen mi-a trecut. La 7:30 a venit Cristina. Am fost suparata cand am plecat, pentru ca mamaita si tati plangeau. Am adormit in masina, am ajuns la aeroport si a venit Ada sa ne spuna la revedere. Erau multe avioane mari si m-am bucurat sa le vad. Am adormit din nou in avion si m-am trezit cand am ajuns si a venit Gabriele sa ne ia cu masina. Nu stiam unde mergem si am intrebat mereu pe drum.

 Cand am ajuns la spital am plans putin, pentru ca imi era dor de mamaita. Au venit sa ma consulte sase doctori si am vazut multi domni si multe doamne asistente. S-au jucat cu mine si mi-au dat multe jucarioare, dar eu eram cam speriata. Camera mea se numeste Mammotta si am o mamaita desenata pe geam…nu este mamaita mea, dar este simpatica. Domnul doctor Zecca are cabinetul in fata camerei mele. Este bun cu mine si imi zambeste de fiecare data cand vine sa ma consulte.

In camera urmatore este internata o fata de 13 ani din Romania, Alexandra, bolnava si ea de Leucemie Limfoblastica. Mamica ei este foarte draguta cu mamica mea si o ajuta sa se acomodeze. Spune mereu ca aici toata lumea este buna si ne va fi bine.








27 Octombrie 2010
Astazi dimineata a venit mamica Alexandrei si ne-a dus la camera de joaca. Sunt multe jucarii acolo si este foarte frumos. Am aflat ca in spital exista si gradinita si scoala. Dupa ce m-am jucat, domnul doctor mi-a recoltat sange si, in timp ce plangeam, doamnele asistente mi-au cantat “Marina, Marina, Marina”. M-am oprit din plans si am facut ochisorii mari.
A venit sa ma vada o fetita pe care probabil ca multi o cunoasteti….se numeste Loredana Fuiorea, are Leucemie Limfoblastica si este din Pitesti. Pe Loredana o trateaza tot domnul doctor, din decembrie anul trecut. Este frumoasa si se simte mai bine. Mamica Loredanei ne va mai vizita la spital.
Dimineata a continuat cu peripetii pentru mine, pentru ca am fost dusa la Chirurgie pentru test de maduva si montare de cateter. Nu am simtit nimic pentru ca am fost anesteziata, dar cand m-am trezit m-am speriat putin. Dupa-amiaza am inceput chimioterapia. Cristina mi-a adus dvd-uri cu desene animate. Am fost vesela seara, m-am jucat si am scris pe tablita. Noaptea am inceput sa fac febra.
 28 Octombrie 2010
Astazi m-am simtit rau si am facut febra toata ziua. Nu am avut pofta de mancare si seara am vomitat. Toata lumea spune ca tratamentul este agresiv….dar duminica se termina. Mi-au recoltat sange de 10 ori, mi-au facut transfuzii cu trombocite si plasma, antibiotice, trei feluri de citostatice…atat de multe incat aparatul de perfuzii suna in continuu…se termina un medicament si incepe altul…. ma doare capusorul de cat de des suna. O strang pe Linda in brate si suspin.
Rugati-va pentru mine. Eu ii cer mamicii iconita pe care mi-a daruit-o  taticul meu, si ii spun sa ma dea cu mir si sa se roage. A plecat Cristina acasa si am ramas cu mamica. Va pupup!
29 Octombrie 2010
Mi-a scazut putin febra de dimineata si am vrut sa merg la camera de joaca. M-au oprit asistentele si au spus ca nu am voie. Am intrat deja in aplazie si de astazi trebuie sa stau izolata pentru ca este pericol foarte mare de infectie….. Aplazia va continua timp de o luna. A venit o doamna draguta de la camera de joaca si mi-a adus jucarii frumoase.
A venit si Gabriele si a vorbit cu domnul doctor. I s-a spus mamicii mele ca imediat dupa chimioterapie, daca totul merge bine, va trebui sa fac transplant….cuvantul pe care l-am tot auzit in trecut. La spitalul San Matteo se face si transplant de la parinti si domnul doctor spera ca donatorul va fi mamica mea.

  

31 Octombrie 2010
Astazi a fost ultima zi de chimioterapie. Timp de o luna voi face tratament cu antibiotice si transfuzii, dupa care imi vor face test de maduva. O sa-mi fie greu sa stau o luna fara sa ies din camera, dar mami este cu mine si ne vom juca. Nu am mai avut febra astazi si nu m-a durut capusorul. Am fost obosita si am dormit mult. Am papat cativa biscuiti si am baut laptic. Noapte buna! Va pupup!


Astea sunt trairile Bubulinei,asta este viata ei astazi...
Sa nu fim nepasatori la suferinta ei sa ajutam fiecare cum putem
Va rugam sa ne ajutati sa facem publica povestea Bubulinei!
Sansele de supravietuire ale Bubulinei cresc cu cat mai mult creste echipa care doreste sa sprijine acest sufletel mic si nevinovat. Bubulina vrea sa se intoarca acasa sanatoasa

NUMERELE DE TELEFON ALE MAMICII LUI DENISA
0732.962.659 Romania si 0039.347.386.4834.Italia


                                                                         Donatii:
Zamfirache Adina Nicoleta (mama):
RO 63 BRDE 140 SV 65812091400 LEI
RO51 BRDE 140 SV 91241851400 EURO
Sucursala BRD Mihail Kogalniceanu, Bd. Tudor Vladimirescu nr.1
Swift: BRDEROBU
Telefon Adina (mama):
0732.962.659; 0039.347.386.4834

15 noiembrie 2010 din jurnalul Bubulinei
Ieri seara am fost dusa la Reanimare. Ma lupt cu Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic) – am infectie in sange si pneumonie. Mi se face circulatie asistata mecanic – extracorporeala (sangele imi este oxigenat mecanic). Momentul foarte critic a trecut, pentru ca inimioara mea a rezistat acestei proceduri. Rugaciunile voastre m-au ajutat. Deocamdata raman la Reanimare. Continuati sa va rugati pentru mine!

18 Noiembrie 2010
Ma indrept spre cer sa ma alatur altor ingerasi. Zbor catre lumina intr-un loc in care nu mai sunt perfuzii, nici injectii. Ma duc sa cant si sa dansez cu ingerasii.
Aud plansul disperat al mamicii mele. Iarta-ma mamica mea, te iubesc si nu am vrut sa te las singura. Va iubesc pe toti! Aveti grija de inimioara mamicii mele!

Bubulina,Dumnezeu sa te aibe in paza sa-ti dea linistea sufleteasca de care ai nevoie…nu pot sa cred ca te-a ales pe tine sa te duci in cer…de ce tocmai pe tine?Imi pare atat de rau pentru tine,pentru mami tau…Vom avea grija de ea si ne vom gandi permanent la tine…Te iubim Bubulina noastra!